ActualitateUltima oră

VIDEO. Pasajul subteran de pe strada 9 Mai prinde contur! Primarul Romanescu, după vizita în șantier: ”Încercăm ca până la finele acestui an să punem la dispoziție acest pasaj!”

Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a vizitat recent șantierul de pe strada 9 Mai, unde se construiește un pasaj rutier subteran, în zona Ana Ipătescu. Proiectul, considerat unul dintre cele mai importante pentru fluidizarea traficului în oraș, avansează într-un ritm susținut, iar autoritățile speră ca lucrările să se finalizeze până la sfârșitul anului 2025.

Pasajul, cu o valoare estimată de aproximativ 19 milioane de lei fără TVA, este realizat de firma Stef Construct, câștigătoarea licitației publice. Lucrările au început la finalul lunii mai, iar durata contractuală este de 12 luni. Pe perioada execuției, traficul rutier este complet închis pe segmentul dintre strada Castanilor și Ana Ipătescu, iar circulația a fost redirecționată pe artere reabilitate recent.

„Este un pasaj mult așteptat de către toți cetățenii din această zonă și nu numai. O lucrare promisă de autoritatea publică locală care avansează în fiecare zi. Deși este extrem de greu de executat, încercăm ca până la finele anului 2025 să punem la dispoziție acest pasaj”, a declarat primarul Romanescu.

După finalizarea lucrărilor, autoritățile estimează o fluidizare semnificativă a traficului pe strada 9 Mai, una dintre cele mai aglomerate artere ale municipiului. Proiectul este finanțat prin programul Anghel Saligny, iar colaborarea cu o firmă locală este văzută ca un avantaj în gestionarea eficientă a lucrărilor.

Pasajul rutier de pe strada 9 Mai reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii din Târgu Jiu, după cum a precizat primarul Romanescu, reafirmându-și angajamentul față de cetățeni.

   

Citește și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OSZAR »